Interpelare USR Olt la ședința Consiliului Județean Olt din 26 martie

USR Olt, prin vicepreședintele Benonica Angelova, a depus astăzi, în format electronic, o interpelare pentru ședința Consiliului Județean Olt de mâine, 26 martie, pentru a clarifica felul în care au fost direcționate echipamentele de protecție Covid19 achiziționate din fondul de rezervă al CJ Olt.

Interpelarea vine în contextul în care, pe 6 martie, USR Olt a trimis o solicitare către CJ Olt, pentru lista de materiale și echipamente de protecție Covid19 pe care CJ Olt le va achiziționa din fondul de rezervă, pentru care s-a făcut o alocare de 250.000 lei în ședința CJ Olt din data de 4 martie.

USR Olt face precizarea că, datorită măsurilor prevăzute în decretul stării de urgență, cetățenii nu pot participa în persoană la ședința CJ Olt din 26 martie, iar în lipsa punerii de către CJ Olt la dispoziția publicului a unor mijloace audio-video de a participa online sau prin teleconferință la ședință, am transmis punctele de mai jos catre CJ Olt azi, 25 martie, pentru a fi discutate în ședința de mâine.

Iata conținutul interpelării USR Olt pentru ședința CJ Olt din 26 martie:

  1. Cum motivează CJ Olt achiziționarea unui laborator mobil, care necesită 4 săptămâni pentru livrare, conform relatărilor din presa, atâta timp cât nevoile curente ale spitalelor și recomandările medicilor și experților din Ministerul Sănătății sunt de testare de urgență a cât mai multor persoane aflate în carantina si izolare?
  2. În răspunsul trimis de CJ Olt la solicitarea de informatii publice transmisa de Benonica Angelova pe 6 martie, raspuns primit de la CJ Olt în data de 16 martie, se menționează că echipamentele achiziționate au fost trimise către “Institutul pentru Situații de Urgență Matei Basarab Olt”. Printre cele menționate în lista de achiziții, enumerăm: 14.000 de măști chirurgicale cu 3 pliuri, 200 de viziere de protectie, 200 de combinezoane, 600 de bucăți sapun lichid, 200 de buc dezinfectanți de maini, 350 de manusi de protectie, etc.
    • Rugăm CJ Olt să specifice dacă aceste echipamente enumerate mai sus au ajuns și la Spitalul Județean de Urgență Slatina și, dacă da, cate bucăți din fiecare? Și câte bucăți au ajuns la alte spitale din jud. Olt?
    • Rugăm CJ Olt să specifice care sunt nevoile curente de echipamente de protecție și dezinfectare ale Spitalului Județean de Urgență Slatina?
  3. În situația în care în întreaga țară este o lipsa acută de măști și dezinfectanți, iar această lipsă este evidentă mai ales în spitale, mulți medici, asistenți, medici de familie dar și polițiști și asistenți sociali neavand măști de protecție, mânuși și dezinfectanți, în informarea privind desfășurarea ședinței de consiliu din 26 martie, CJ Olt spune: “fiecare participant, la intrarea în sala de ședințe, se va igieniza pe mâini cu dezinfectant și va primi mănuși și mască de protecție; în aceleași condiții de igienă și protecție se vor desfășura și ședințele comisiilor de specialitate.”
    • Rugăm CJ Olt să precizeze dacă aceste mănuși și măști de protecție sunt parte din cele achiziționate pentru ISU Olt, care sunt necesare medicilor, polițiștilor, jandarmilor, asistenților sociali, medicilor de familie.
  4. Vă rugăm să precizați, în situația în care deja ați ținut o altă ședință de consiliu în data de 18 martie, dată la care deja erau implementate măsuri din decretul privind starea de urgență și recomandarea de a trece la ședințe online pentru evitarea riscului de infecție și răspândire a covid19, vă rugăm să motivați de ce CJ Olt nu a propus și votat în ședința din 18 martie, dar nici în cea din 26 martie, un proiect de hotărâre pentru modificarea modului de funcționare și organizare a ședințelor pe timpul stării de urgență, astfel încat să fie susținute numai prin videoconferinta online sau prin teleconferință, pentru a nu supune riscului de îmbolnăvire cu covid19 consilierii locali și functionarii din aparatele de specialitate care trebuie să participe la aceste ședințe, dar și pentru a pune la dispoziția cetățenilor și mass-media accesul neîngrădit la ședințele CJ, conform legii (publicul și mass-media neputând participa neîngrădit la ședința din data de 26 martie, și nici cele care urmează, datorită măsurile prevăzute în decretul stării de urgență).

USR Olt va continua să monitorizeze activitatea instituțiilor publice și să informeze opinia publică despre fapte care fac obiectul interesului cetățenilor.