USR Olt a sesizat Garda de Mediu pentru deversarea de deseuri menajere in satul Ciuresti, comuna Corbu, in apropiere de raul Vedea

Astazi, 4 mai 2020, USR Olt, prin Iulian Ilinca, Presedinte USR Corbu, si Benonica Angelova, Vicepresedinte USR Olt, am inaintat o sesizare catre Garda de Mediu Olt privind activitatile ilegale de deversare in masa a deseurilor menajere in satul Ciuresti, comuna Corbu, langa cimitirul din sat, in imediata apropiere a raului Vedea.

In inregistrarea furnizata Garzii de Mediu in sesizarea adresata azi, se poate observa cum viceprimarul comunei Corbu il admonesteaza verbal pe colegul nostru care inregistra actiunea de deversare ilegala a gunoiului. Remorca din imaginile filmate apartine primariei, iar actiunea se desfasura sub atenta supraveghere a viceprimarului Daniel Balanescu (PSD).

In judetul Olt, datorita faptului ca sistemul de management integrat de colectare a deseurilor pe care CJ Olt trebuia sa il implemneteze a esuat din cauza rezilierii contractului cu firma care a castigat licitatia, majoritatea comunelor nu au incheiat contracte de salubrizare sau, chiar daca exista contracte de salubrizare, legea nu este respectata si gunoaiele continua sa fie aruncate pe marginea drumurilor sau in apropiere de rauri si parauri.

USR va continua sa ia masuri axate pe protectia mediului inconjurator si protejarea sanatatii cetatenilor.